În 2021 am început să construim sanctuarul pentru păsări pe un teren nou achiziționat, de cinci hectare, situat în câmp, la 140 metri altitudine, între Giarmata și Pischia, județul Timiș.
Pe el se practicase agricultura intensivă, cu arătură adâncă și multe stropiri – erbicide, fungicide, fertilizanți sintetici. Culturi alternate de grâu și rapiță, mai rar floarea soarelui. În perioada comunistă fusese vie.
Ne propusesem să înierbăm și să facem perdele de vânt, pâlcuri răzlețe cu arbori și arbuști, mici livezi și o pădure comestibilă (grădină-pădure). Cumpărasem saci cu semințe de ierburi pentru pășuni și livezi, dar nu am avut timp să le însămânțăm în primii ani (prioritare au fost amenajarile pentru a putea muta animalele de la adăpostul improvizat de pe Calea Urseni). Astfel am putut observa cum se comportă vegetația pe un teren îndelung disturbat – decenii de lucrări mecanice și chimice.
În primul an întregul teren s-a acoperit masiv cu ambrozie (Ambrosia artemisiifolia) și scaiul popii (Xanthium strumarium). În afară de cosit în zonele unde lucram, nu am intervenit în nici un fel – am preferat cositul, nu am vrut să le smulgem, am considerat că pământul și nevertebratele din el au nevoie de un pic umbră, materie vegetală și rădăcini pentru decompactare.
În al doilea an au apărut diverse alte specii, ambrozia și scaiul s-au rărit semnificativ. În al treilea an dispăruseră cu totul din toate zonele în care pământul nu mai fusese deranjat. Fără nici o intervenție.
Pe marginea potecilor, în curțile mici, în jurul construcțiilor, de-a lungul limitei de proprietate – unde vecinii continuau să are și să erbicideze anual, încă apăreau, ambele specii. Am continuat să cosim ambrozia din zonele circulate înainte să dea în sămânță. Peste ea am mulcit cu paie și fân în unele locuri, în alte locuri am semănat rapiță, în alte părți am pus pietriș.
Suntem spre al cincelea an. Ambrozia și scaiul nu au reapărut în zonele lăsate în pace (să se odihnească, cum îmi place să zic), puțin și firav revin în zonele circulate, iar acolo unde terenul încă e intens deranjat, de la șantier, sunt viguroase. Totuși nu sunt greu de ținut sub control – acum le smulgem, cum sunt destule plante care să acopere rapid locul gol.
Mai păstrăm strategic pâlcuri de scai, care țin piept vântului și stabilizează pantele, până cresc arbuștii plantați pe lângă curțile și căsuțele păsărilor. Acolo unde nu a mai fost nevoie de ei (și până la urmă cam trebuie să dispară din toate locurile unde ar ajunge animalele cu blană) i-am tăiat și folosit în garduri temporare destul de rezistente, împletind tulpinile cu scaieți.
